Copiii lesina, nu-i bine,
Si moarte picura din nori.
Si chiar izvorului ii vine
Un fel de greata uneori.
Atatea vorbe si minciuni,
Atatea seci promisiuni!
De ce-ai dat, Doamne, grai la om,
Iar nu la floare si la pom?!
A prins a inalbi,
Precum ninsorile,
Si tineretea mea!
Mai bine ar vorbi
In lume florile,
Iar omul ar tacea!
E falsa mila ori e muta,
Iar crucea de la piept e joc.
In moarte tot mai multi se muta,
Vazand ca-n viata nu au loc.
Atatea vorbe si minciuni,
Atatea seci promisiuni!
De ce-ai dat, Doamne, grai la om,
Iar nu la floare si la pom?!
A prins a inalbi,
Precum ninsorile,
Si tineretea mea!
Mai bine ar vorbi
In lume florile,
Iar omul ar tacea!

de Grigore Vieru

Ce-i iarna?Un anotimp ,bineinteles,ce altceva,ar spune o gospodina iritata ca am intreupt ingeniosul proces de gatire si (pre)gatire cu stupida mea intrebare!Fiecare cu ce-l doare!Mda,un anotimp al diversilor mosi,nu e cazul sa-i mai numesc deoarece sunt arhicunoscuti,tot mai saraci spre mizericordia unora!A!Era sa uit se mai naste un mantuitor in acest anotimp dar e total neinteresant amanuntul asta,la ce ne mai trebuie unul?Avem destui(care ne tot integreaza in absolut) sau,in caz ca nu se mai gasesc,isi face rost fiecare de unul!Nu mai e timp pentru spiritualitati de astea expirate,trecerea ,inefabila totusi efabila a timpului ,nu ne mai da voie sa ne amintim esenta,sacrul ascuns in profan, desi parca Mircea Eliade ar fi spus ceva in legatura cu asta,dar cum azi cartile sunt total insignifiante nu are rost sa ne batem capul!Avem si asa destule rate la banca pentru care sa ne preocupam!

Ce se mai intampla iarna?Nimic notabil!Zapada peste tot,ger,problemele se reitereaza:oameni fara caldura,autoritati nepregatite,facturi umflate etc.Acelasi tablou dezolant,stare genuina de spleen simbolist.’’Toate-s vechi si noua toate’’ vorba poetului nepereche intrat in desuetudine azi,cand maria-sa netul e totul si toate.Altceva?Ca tot am amintit de categoria sociala a gospodinelor,ca sunt si ele o categorie sociala de ce sa negam,iarna se mai sacrifica niste biete porcine,a caror carne,nu stiu cum se face,e in fiecare an infestata cu ceva.Nimic nu mai e cum a fost!Normal si natural!Acum toate au alta savoare,an de an totul se transforma,desi totul e la fel-enigmatic paradox!Traim amintirea a ceea ce a fost si ne avantam cu elan muncitoresc spre viitor.La anul va fi mai bine!ar spune unii mai optimisti si acestia din ce in ce mai putini.

Revin la intrebarea initiala-ce-i iarna?Poate un mistret cu colti de argint dar,totusi, nu cred ca Doinas s-a gandit la asta cand ‘’cu gene ostenite’’ a faurit capodopera in fruntea careia a plasat sacrificabilul,daca se poate spune asa,mistret,tot mai rar pe -ale noastre danubiane si carpatine teritorii!Daca stam sa ne gandim,comparatia nu ar fi atat de deplasata:iarna are colti(gerul si alte neajunsuri)pe care si-i arata ori de cate ori are ocazia intr-o futila demonstratie de forta!Noi,intelegatori,ii induram capriciile stiind sigur ca imperiul construit,cu migala, nu va dura o vesnicie,iar primavara o va alunga cu tot cu dintii ei de fier ,ca tot imi vine acum in minte melodia ‘’milenarilor’’ de la Pheonix(strasnica formatie!)-adevarata pasare renascuta din cenusa;curata pasare,ar spune un personaj de comedie caragialesca,pe cat de josnic pe atat de priceput la inventii lingvistice pline de (non)sens.Ce sa-i faci!Unii le potrivesc tare bine,cu- a lor intelepciune taraneasca , arhetipala si cat se poate de… autohtona! Cine o mai fi inventat si iarna asta?Tare-mi displace!

Au fost si sarbatorile,cu-a lor candoare si iz de belsug(de parca ar avea miros!),repede s-au risipit ca un fum,ca un clinchet cristalin de clopotei(live or playback,totuna e!)-deplasate comparatii,dar de ce sa nu-i dam si redundantei tributul care i se cuvine!…Colindele,uraturile si alte asemenea iar au fost aruncate intr-un colt,pana la anul!Ma mir cum de mai rezista, la ce grabita e societatea de azi…A!dar sunt si ele un mijloc de castig!Ce!Colindatorii nu trebuie sa castige si ei ceva,cat mai mult daca se poate!In ziua de azi nimic nu se mai face pe gratis,totul are un pret!Ar fi o idée ca aceasta,cum s-o numesc,activitate-colindatul-sa apara in nomenclator;din nefericire nu poate fi decat temporara si,de ce nu,temporala.Dupa ce se manifesta toate traditiile intr-o ordine ordonata iarna nu prea mai are farmec,nu ca ar fi avut vreodata!Ea isi face show-ul,ne tine prizonieri cat mai mult fiindca in vremurile astea pacatoase nu mai stii in ce anotimpuri ai avut nenorocul sa nimeresti!

Cam asa vad eu iarna!Nu putem sa o eludam,dar nici sa-i cantam, panegirice-o acceptam , pentru ca,asa cum spunea unul dintre cronicarii moldoveni,nu are decat sa ghiceasca fiecare numele acestuia,intr-o clipa de divina inspiratie si revelatie-‘’omul este supt vremi’’.Se vede ca asta e o afirmatie de cand lumea,pentru ca in vremurile actuale ar trebui sa citim aceasta afirmatie de la coada la cap,avand cu totii intempestiva dorinta de a invinge aceste inexorabile si trecatoare vremuri!Traiasca iarna!

de Rozina Ioja

Atatia Parinti si Bunici uitati din indiferenta si dorinta copiilor de …emancipare.

Haideti sa spunem NU uitarii, indiferentei, autosuficientei!

In noaptea de vineri, 4 septembrie, enoriasii parohiei Adormirea Maicii Domnului din Bucuresti s-au aflat in rugaciune in fata Preasfantului Sacrament expus in Catedrala Sfantul Iosif.
De ce? Pentru ca, alaturi de cei care constientizeaza importanta simbolurilor si a locurilor care dovedesc respectul pentru pastrarea traditiilor unor religii, doresc sa ii ceara Domnului indepartarea celor care vor raul Catedralei noastre. Imaginati-va ca sunteti dintre acei copii care plang cand aud cantecul Casa Parinteasca nu se vinde.
Bine. Acum imaginati-va ca cineva a cumparat un pamant, gard in gard cu casa voastra, devenindu-va vecin. Intr-o zi, se prezinta la usa voastra si va cere acceptul sa construiasca langa casa voastra parinteasca o alta casa, o casa normala. Il refuzati? Nu. El incepe lucrarile.

Dupa un timp insa, vedeti ca acest vecin al vostru isi face cateva etaje sub pamant si ca etajele pe care le costruieste de la parter in sus, depasesc cam de 4-5 ori inaltimea casei voastre si deja sapaturile facute pentru nivelele de la subsol clatina temelia casei voastre Parintesti, la care tineti foarte mult.
Atunci, mergeti frumos la vecin si il rugati sa nu uite de intelegerea initiala. El va trateaza cu indiferenta. Mergeti la primarie sa faceti plangere. La organele competente, doar-doar veti gasi dreptate.
Va adresati si rudelor de sange, si rudelor prin alianta, si prietenilor, si vecinilor, tuturor pe care ii intalniti in cale, sa vi se alature pentru a gasi o solutie.
Si, in cele din urma, cu sprijinul acestor binevoitori, castigati procesul in fata autoritatilor, care il informeaza pe vecinul vostru ca ceea ce vrea sa faca nu este legal.

In timpul rugaciunii de multumire pe care i-o adresati Lui Dumnezeu, impreuna cu familia si toti cei care au depus eforturi alaturi de voi, vine insa vecinul vostru cu zambetul pe buze si va arata foaia prin care se atesta ca el este mai presus de lege, sfidand rugaciunea voastra si tot ceea ce v-a unit pe voi de cei care se bucura impreuna cu familia voastra de indepartarea raului ce era sa se dezlantuie asupra simbolului neamului vostru: Casa Parinteasca.
Ce faceti? Unde va adresati? Va lasati pagubasi? Uitati de toate luptele duse pana atunci?
Oare nu apelati din nou la toti cei care v-au ajutat, rugandu-i sa mai faca un pic de efort, sa creada pana la capat ca se poate face ceva?
In plus, vazand ca raul se apropie si mai mult, nu alergati la cimitir sa plangeti cu lacrimi amare la mormantul parintilor, strigandu-le sa va ajute pentru a pastra pentru copii vostri aceasta mostenire? Si nu ii rugati si cu mai multa ardoare pe toti sfintii sa se uneasca in rugaciune?

Aceasta este povestea noastra, a tuturor celor care au urmarit cazul Catedral Plaza.
Casa Parinteasca este Catedrala Sfantul Iosif.
Noi suntem copiii care se zbat cu mijloace pamantesti sa-si pastreze simbolurile de suflet.
Rudele de sange sunt catolicii de pretutindeni, fratii nostri ortodoxi, bucuresteni , iubitori ai arhitecturii frumoase si toti aceea care se zbat cot la cot, stiind ce reprezinta cu adevarat pentru ei, pentru fiecare in parte, Casa Parinteasca.
Vecinii si Prietenii sunt toti aceia care, desi nu inteleg ce reprezinta Catedrala pentru sufletele noastre, ne ajuta pentru ca sunt si ei deranjati, sau pentru ca, pur si simplu, ne respecta pe noi, ca prieteni.
Vecinul cel fara de cuvant este grupul direct raspunzator cu ridicarea Cladirii de Birouri din cauza careia deja zidurile catedralei au inceput sa se fisureze.

Opriti-va o clipa si raspundeti la cateva intrebari:

De ce parte ma aflu? In grupul ce slujeste interesele vecinului fara de cuvant si care-si vede propriile interese, sau in grupul celor ce slujesc interesele copiilor ce doresc sa pastreze Casa Parinteasca?

Ce reprezinta pentru mine Casa Parinteasca? O mai am? Mi-e dor de ea?

Ce reprezinta pentru mine Catedrala Sfantul Iosif?

din Bucuresti, intr-o seara de toamna, Iulia B.

Cu o sãptãmanã înainte inceperii acestei actiuni, noi, tinerii animatori din Ciresoaia, ajutati de cei italieni am facut scoala animatorilor pentru ca acest campus sa fie unul reusit. In fiecare an, aceasta mini-vacanta este strabatuta de o tema principala, redata printr-o piesa de teatru. Anul acesta: “Sabia din stâncã”.

Duminicã, 9 august, la liturghia de la ora 08:30 a avut loc promisiunea animatorilor, împreunã cu oferirea cruciulitelor si tricourilor personalizate-simboluri pentru misiunea pe care o acceptase fiecare dintre noi.

Fiecare zi a avut un program bine stabilit, care cuprindea trei parti mari:
1. Programul artistic- punerea in scena de catre animatori a scenetei Sabia din Stanca;
2. Dezbaterea in grupuri mici a temei din fragmentul (“actul”) jucat;
3. Atelierul de abilitati manuale.
In pauze si nu doar, se faceau jocuri si dansuri care sa dezvolte diferite abilitati ale copiilor: socializare, atentie, memorie, ascultare, etc.

Printre temele secundare (ele corespundeau fiecarei zi de campus), extrase din piesa de teatru, au fost: tema cãrtii de identitate, vocatia, ghidul încrederii, prietenia, coerenta, tentatia sau ispita greselii (pacatului), iertarea, multumirea.

Timp de douã sãptãmâni, toti copii participanti împreunã cu animatorii au respectat un anumit orar zilnic, 9:00 -17:00 care includea urmãtoarele activitãti: primirea copiilor, sceneta, momentul formativ, jocuri, prânzul si laboratoarele.

Este minunat cã si în parohia Sfanta Ana din Ciresoaia se organizeazã activitati in care noi, atât tinerii animatori, cât si copii pe care ii coordonam, învãtãm sã ne iubim, sa dãruim, sa ascultam, trecand dincolo de mofturile personale si sa avem curajul si taria de a sacrifica mai mult, mai mult, mai mult…

Georgiana

Nu dai multa atentie informatiei.Luni cand te trezesti, auzi ca nu mai sunt trei, ci 30.000 de morti intre vechile coline ale Indiei. Specialisti de la Serviciul National pentru Sanatate a Statelor Unite se afla deja acolo pentru verificarea situatiei. Marti, aceasta este stirea cea mai importanta ce ocupa prima pagina a tuturor ziarelor, pentru ca nu mai este doar India, ci si Pakistanul, Iranul si Afganistanul, iar asta o spun toate agentiile de presa. O numesc “gripa misterioasa” si toti se-ntreaba: “Cum o vor controla?”.

In Europa panica deja s-a declansat cu inchiderea frontierelor. Auzi la telejurnal marturisirea unei doamne din Franta care vorbeste de un pacient decedat la spital din cauza gripei misterioase. La televizor spun ca odata ce ai contactat virusul, timp de o saptanana nu-ti dai seama c-ai avea ceva. Urmeaza patru zile de dureri teribile dupa care are loc decesul.

Si Regatul Unit inchide granitele, insa prea tarziu. A doua zi presedintele Statelor Unite inchide la randu-i frontierele, pentru a evita contagiarea populatiei, pana-n momentul in care se va gasi antidotul. In ziua urmatoare lumea se duce la biserica rugandu-se pentru gasirea solutiei medicale salvatoare. Intra cineva si spune: “Ascultati la radio ultimele stiri!. Doua femei au murit la New York.Acum pare ca-ntreaga lume a fost contaminata.”

Oamenii de stiinta lucrand non stop incearca sa gaseasca antidotul, dar pare ca nu este posibil mai nimic. In sfarsit stirea atat de mult asteptata: a fost descifrat codul ADN-ului acestui virus. Se poate realiza si apoi produce pe scara larga antidotul. Este nevoie de sangele cuiva care sa nu fi fost niciodata infectat si se da stirea ca toata lumea sa fuga la spitalul cel mai apropiat pentru a face examene hematologice.

Te duci si tu cu toata familia, impreuna cu vecinii, intrebandu-te:”Ce va urma? Sa fie asta sfarsitul lumii?”. La spital, dupa efectuarea examenelor, iese un medic strigand un nume. Cel mai mic dintre fiii tai ce se afla linga tine, te apuca de haina si-ti spune:”Tata, este numele meu!”. Inainte de a avea vreo reactie iti iau copilul iar tu strigi: “Asteptati!” . Ei iti raspund: “Totul va fi bine, sangele lui este curat, sangele lui este pur. Credem ca are tipul de sange potrivit”.

Dupa cinci minute medicii ies strigand si razand de bucurie. Este pentru prima oara ca-i vezi veseli dupa o lunga saptamana de munca incordata si groaza generala. Medicul cel mai in varsta se apropie de tine si-ti spune: “Putem sa stam de vorba un moment? Nu stiam ca donatorul va fi un copilas si de aceea trebuie sa semnati aceste hartii pentru a putea recolta sangele”.

In timp ce citesti formularul iti dai seama ca nu este specificata cantitatea de sange si-ntrebi: “Cat sange?” Surasul dispare de pe fata medicului care-ti raspunde: “Nu ne gandeam c-ar fi vorba de un copilas. Nu am fost pregatiti pentru o astfel de eventualitate.Va trebuisa-l folosim pe tot!”

Nu-ti vine sa crezi si-ncerci sa reactionezi: “Dar, doctore..” In timp ce medicul continua sa-ti zica: “Nu intelegeti, este vorba de un tratament salvator pentru intreaga omenire! Va rog sa semnati, avem nevoie de tot sangele”. Tu intrebi disperat: “Dar nu puteti face o transfuzie?” iar raspunsul este: “Daca vom gasi alt sange pur, o vom face… Semnati? Va rugam! SEMNATI!!!!!”.

Mut si fara a-mi mai simti degetele de la mana care strangeau pixul, SEMNEZ. Te intreaba: “Doriti sa va vedeti copilul?” Te duci la sala de urgente unde te asteapta baietelul, care-ti spune: “Tata, mama, ce se-ntampla?” Ii iei manuta si ii spui: “Fiule, mama Ta si eu te iubim foarte mult, te iubim si nu vom ingadui niciodata sa se intample ceva ce nu-i necesar, intelegi?” Si cand doctorul se intoarce si spune: “Imi pare rau dar trebuie sa-ncepem, in toata lumea oamenii mor”, tu ai fi plecat? Ai fi putut intoarce spatele copilului tau lasandu-l acolo?… in timp ce el iti spunea: “Tata, Mama, de ce maparasiti?”

Dupa o saptamana, in timp ce faci slujba pentru evocarea fiului tau, unii stau pe la casele lor, altii n-au venit pentru ca au preferat sa mearga la plimbare sau pe stadion la meci in timp ce altii participa lac eremonie cu un suras fals prefacandu-se ca-i intereseaza cat de cat durerea ta.

Ai vrea sa opresti intreaga ceremonie si sa strigi: “Fiul meu a murit pentru voi !!! Chiar nu va pasa deloc?”

Uneori asta vrea sa ne spuna Dumnezeu: “Fiul meu a murit pentru voi si voi nu intelegeti cat de mult va iubesc?”.

Aflat în drum spre iazul de la Cîrja, pentru o partida de pescuit, s-a oprit la Primarie dupa ce si-a amintit ca a fost cautat acasa de o persoana din partea acestei institutii. Curios sa afle motivul, Paul Miler a aflat de oferta si nu a putut sa o refuze. Blocurile de piatra necesare realizarii soclului lui Alexandru Ioan Cuza au fost alese cu grija si dislocate chiar de mesterul pietrar.

Meserie mostenita

Mestesugul de a mînui dalta, ciocanul si flexul pentru modelarea blocurilor de piatra l-a învatat de la tatal sau. Acum, la doar 30 de ani, Paul Miler este cunoscut ca mester pietrar în Moldova si nu putine sînt comenzile primite pentru restaurari, monumente, socluri la biserici, seminee, pietre funerare, garduri sau case. Cînd este vorba de concurenta, Paul Miler apreciaza ca lucratori în piatra sînt destul de multi în Moldova, dar mesteri pietrari sînt foarte putini. Mesterul are calitatea de a face sculptura si da o anumita finete pietrei. “Este o meserie foarte grea. Trebuie sa manevrezi tone de piatra si mai este si o cantitate imensa de praf pe care o inhalezi. Uneori mai lucrez cu masca, dar nu te poti proteja de tot. Înainte de a începe o lucrare, trebuie sa stii ce materie vei folosi. Pentru a fi sigur de calitate, prefer sa-mi aleg singur blocurile, de la cariera din Ciresoaia, si sa le disloc. Daca piatra nu este de calitate, risti sa se sfarîme atunci cînd începi sa-i dai forma dorita. Este foarte important sa nu fie înghetata, pentru ca altfel crapa. Trebuie sa ai foarte multa rabdare, sa lucrezi cu mare grija, altfel risti sa strici totul. Cine simte piatra nu mai renunta la ea”, ne-a marturisit Paul Miler.

Devotament pentru piatra

Mesterul a avut posibilitatea sa lucreze în lemn, dar spune ca a avut motive serioase sa stea la distanta de el. În primul rînd, riscurile de a fi victima unor accidente în timpul prelucrarii lemnului sînt mult mai mari. A avut ocazia sa vada destule persoane cu degetele retezate la abric sau fara mîini, din acelasi motiv, si nu vrea sa-si riste viata. În plus, considera ca lemnul nu rezista în timp la fel ca piatra. Apoi, mesterul pietrar nu poate accepta ca în ultimii ani s-au facut defrisari în mod haotic. “Stiu ca folosind piatra nu provoc nici un rau naturii. De sute de ani se taie piatra din munte si nu a afectat pe nimeni. Dar, daca tai un copac ca sa-l prelucrezi, trebuie sa astepti alti cîtiva zeci de ani sa creasca altul în loc. Munca mea este ecologica si are viata pentru mult timp. În plus, în ultimii ani exista un interes tot mai mare din partea celor ce doresc sa-si construiasca case, garduri, seminee, sa foloseasca piatra ca materie prima. Din acest motiv, avem mult de lucru si trebuie sa recunosc ca si cîstigurile sînt acceptabile daca muncesti cu seriozitate. Sa nu se înteleaga ca noi, pietrarii, sîntem bogati. În cazul meu, asigur un trai decent familiei mele, dar nu am reusit sa–mi fac un gard din piatra la casa pentru ca este foarte scump”, ne-a spus mesterul pietrar. Paul Miler stie ca în strainatate ar fi putut obtine cîstiguri mult mai mari, dar nu a fost tentat niciodata sa plece. Considera ca a fi fericit nu înseamna doar sa cîstigi foarte multi bani, ci sa–i ai aproape pe cei dragi si sa faci ceva în tara ta. “Am avut pretentia ca pe soclu sa fie scris numele meu. Poate ca peste ani voi trece pe aici si ma voi opri sa le arat copiilor sau nepotilor cine a realizat lucrarea. Sau poate alti prieteni sau cunoscuti vor avea drum prin oras si vor dori sa stie cine a realizat acest soclu. Pentru mine, aceasta comanda este cea mai importanta de pîna acum, ca mester popular pietrar. Si mai stiu ca nu voi renunta la meseria mea cît timp voi putea lucra în piatra”, a promis Paul Miler.

de Rozzina I.

- Recasatorit ? am sugerat eu.
- Da, mi-a raspuns.
- Asa-i trebuie, am izbucnit eu, si neveste-si la fel. (Era o femeiusca draguta cu ochi stralucitori prietena asta a mea si doream sa ii intru in gratii.) O femeie care, stiind ce stia despre el, s-ar casatori cu un asemenea om, cu siguranta il va face sa ajunga intr-o stare vrednica de plans si putem fi siguri ca si el va fi la randu-i un adevarat blestem pentru ea.
Prietena mea parea tentata sa-l apere.
- Cred ca s-a schimbat mult in bine, a sustinut ea.
- As, de unde! am replicat eu. Un barbat nu se schimba niciodata in bine. Secatura ramane tot secatura!
- Vai, te rog! ii lua ea apararea. Nu vorbi asa despre el.
- De ce ? m-am mirat eu. Te-am auzit de atatea ori numindu-l tu insuti secatura.
- Am gresit, spuse ea rosind. Tare mi-e teama ca n-a fost numai el de vina. Amandoi eram nechibzuiti pe vremea aceea, dar cred ca amandoi am tras de atunci invataturile cuvenite.
Am ramas fara grai, asteptand explicatia necesara.
- Ai face mai bine sa vii personal sa il vezi, a adaugat ea cu un zambet. Ca sa iti spun adevarul, eu sunt cea care s-a casatorit cu el. Si o lua la fuga, lasandu-ma mut de uimire, cu privirea pierduta in urma ei.

Cred ca un popa intreprinzator, care si-ar ridica o bisericuta pe Strand, langa tribunal, ar putea face o afacere foarte rentabila cununand cupluri care abea au iesit de la divort. Un prieten, parat intr-un asemenea proces mi-a spus ca si-a iubit nevasta cel mai mult in doua ocazii: prima oara cand l-a respins si a doua oara cand a aparut ca sa depuna marturie impotriva lui.

- Sunteti niste creaturi foarte curioase, voi, barbatii, a spus odata o doamna unui alt barbat in prezenta mea. Habar nu aveti ce va poate capul si din cauza asta nu stiti niciodata ce vreti. Era pornita impotriva barbatilor in general. N-o acuz. Si eu sunt pornit impotriva lor uneori. E unul care ma scoate din sarite de cate ori il vad. Spune una si face alta. Vorbeste ca un sfant si se comporta ca un natarau. Stie ce e bine si face ce e rau.
Celalalt barbat, intelept ca toti barbatii, se uita la incantatorul lui critic cu un zambet in coltul buzelor.
- Draga mea doamna, spuse el, acuzati pe cine nu trebuie. Marturisesc ca nu prea stiu ce imi poate capul si putinul care il stiu despre el nu imi place. Nici nu l-am facut eu, nici nu l-am ales eu. Sunt mai nemultumit de el decat puteti fi dumneavoastra. Pentru mine constituie un mister mai mare decat pentru dumneavoastra si trebuie sa il accept asa.

(Jerome K. Jerome – “Gandurile trandave ale unui pierde vara”)

——————————————————————————–

Crezi ca te iubeste ?

- Crezi ca te iubeste cu adevarat ? Pe moment il interesezi. La 19 ani orice femeie este un mister. Cand curiozitatea va trece – Si stii cat dureaza aceasta stare de spirit la un barbat, biata fetita ? Pana ce obtine lucrul dupa care a alergat, pana ce l-a gustat. Apoi nu se mai sinchiseste la ce a castigat, ci la ce a pierdut: la societatea de care s-a rupt, la toate vechile placeri si dorinte, de care nu se mai poate bucura, la voluptati – necesitati pentru un barbat ca el – de care ar fi lipsit prin casatoria cu tine. Atunci fata ta ii va aminti permanent ce a trebuit sa plateasca pentru ea si o va blestema de cate ori o va revedea.

(Jerome K. Jerome – “Tommy si prietenii sai”)

——————————————————————————–

Exista doua soiuri de iubire

Am ajuns astfel sa vorbim despre femei. I-am spus ca pentru mine cel mai bun mod de a te intelege cu femeile este sa le tratezi ca pe niste copii. Cazu de acord ca metoda putea fi excelenta, dar voia sa stie ce se cuvine sa facem cand femeile ne trateaza ca pe niste copii. Intrebarea lui ma facu sa ma gandesc la doamna pe care sotia mea o intreba intr-o zi ce reteta ofera pentru a fi fericit in casnicie, iar ea i-a raspuns ca greseala comisa de mai toate femeile este de a-si lua prea in serios sotii.
Intr-un cuvant, exista doua soiuri de iubire: cea care ingenuncheaza si inalta ochii la cer si cea care priveste in jos si mangaie. Pe cea de a doua o consider mai durabila.

(Jerome K. Jerome – “Vacanta cu copii mei”)